ŞANTIERUL RĂCARI - SUMARUL NUMISMATIC

abrevieri:

Det = determinare; cine a făcut determinarea monedei; link-urile trimit către detalii

N = nivelul (orizontul) determinat stratigrafic; vezi fişierul specializat (cu acces şi din pagina principală); se exprimă printr-o cifră şi o literă (caz în care adresează o clasificare analitică a nivelurilor, de forma 2A), sau cu o cifră (4 - caz care face trimitere la o fază), sau cu două cifre separate de punct (de forma 3.2 - caz în care adresează o subfază).

Rac = sigla şantierului; numărul care urmează reprezintă identificarea de şantier ("inventarul"), un număr provizoriu care poate fi folosit pentru regăsirea piesei, până la intrarea în inventarul oficial al unui muzeu. Din 2005, numele de inventar au ca prefix numărul secţiunii; numerele de format "2001" ar însemna deci "secţiunea 2, nr. 1"

Situaţia descrisă de tabel trebuie privită deocamdată (la finalul campaniei 2005; din statistică lipsesc descoperirile colectivului condus de col. Vlădescu) cu destulă circumspecţie. Multe dintre monede nu sunt databile strâns, nici nominalul lor nu este cunoscut. Chiar modul cum s-a săpat poate intra în discuţie. Colectivele conduse de Tocilescu şi Florescu au avut obiective restrânse la delimitarea zidurilor, ceea ce ne face să credem că nu au insistat prea mult asupra nivelurilor timpurii; din acest motiv, monedele timpurii ar putea avea o reprezentare subevaluată. Tot spre această concluzie conduc săpăturile recente, fiindcă colectivul col. Vlădescu a lăsat multe segmente de secţiune neterminate (deci în detrimentul descoperirilor timpurii), iar colectivul actual a săpat până acum doar în zona elementelor de fortificare, fără cercetare în interiorul castrului mic.

Cu aceste necesare corective, putem privi acum datele de o manieră globală, pentru a ne face fie şi o idee sumară şi, desigur, provizorie, despre principalele etape de locuire ale castrului. Să privim tabelul de mai jos:

TABEL STATISTIC

monede per an, grupate pe domnii

Câteva observatii:

Monedele timpurii, de la Domitian şi Traian, sunt deocamdată prea puţine pentru a ne asigura de faptul că acest castru ar fi fost construit în vremea lui Traian. Mai multa certitudine în materie ne poate furniza analogia de situaţie cu castre din Dacia Porolissensis (Bologa, Buciumi, Gilău), care cunosc o evoluţie asemănătoare, şi despre care ştim că au fost fondate la sfârşitul războiului. Un alt element conjunctural, precum prezenţa unei ţigle cu ştampila legiunii V Macedonica (Tudor 1965, 237) poate sugera însă acelaşi lucru.

Prezenţa romană la Răcari, pe vremea lui Hadrian, pare foarte palidă, mai ales daca ţinem seama de nominalul scazut al monedelor (toate de bronz). Pe de altă parte, situaţia stratigrafică din şanţul castrului mic de pământ nu recomandă o părăsire completa a castrului, fie şi provizorie, şanţul fiind colmatat doar aproximativ de o pătrime, înainte de a fi astupat şi nivelat.

Un nou moment de prezenţă considerabilă marcăm pentru vremea lui Antoninus Pius (0,44 monede per an), pentru ca începând cu domnia lui Marcus Aurelius (161-180) prezenţa sa fie din nou redusă spre zero (coeficient 0,11), situaţie care se conservă de-a lungul celor 12 ani de domnie a lui Commodus (coeficient 0). Şi totuşi, cândva în această perioadă ar trebui să presupunem construcţia castrului mare de pământ; dificil, nu? Aceasta chestiune nu va putea fi soluţionată decăt prin săpături suplimentare, şi prin observarea bogăţiei nivelului arheologic 2 (până aici – redusă). Deocamdata, tot ce am putea presupune este că ar fi plauzibil să credem că acest prim castru mare a fost construit la începuturile domniei lui Marcus Aurelius, pentru ca obiectivul sa cadă în paragină, posibil în vremea razboaielor marcomanice, când trupa ar fi putut fi dislocată.

O revigorare a prezenţei în castru este indicată net în vremea lui Septimius Severus (193-211), pentru care coeficientul de 0,2222 este relativ mare, având a fi corectat şi cu informaţia că în această perioadă începe să-şi facă simţită prezenţa inflaţia (informaţie Ernest Oberländer-Târnoveanu). Frecvenţa monedelor lui Caracalla (211-217) este destul de slaba (0,167), mai ales ţinând cont ca acestui împărat i se atribuie în general ample lucrări de refacere în Dacia; deocamdată este destul de greu de admis acest lucru pentru Răcari.

Primul „puseu” apare la Elagabalus (coeficient 1,25), însă deja suntem într-o perioada de inflaţie explozivă; privind evoluţiile din tabel, am putea spune că, fie şi în condiţiile enunţate, ar trebui sa admitem că în anii respectivi (218-222), sau imediat după, castrul de piatra a suferit o primă distrugere catastrofală, cât şi refacerea numită, în termeni stratigrafici, nivelul 3.2.

Coeficientul scade din nou, la Severus Alexander (0,62), pentru a creşte iarăşi, semnificativ, în vremea lui Gordian III (1,33), prezintă o nouă oscilaţie inferioară (0,4 la Philippus), şi o cotaţie maximă la sfârşit (Decius, 249-251), de 1,5, reprezentând şi cea mai târzie apariţie monetară a nivelelor romane. Suntem, din nou, într-o perioada de inflaţie galopantă, mai ales după 235 (informaţie de la colegul Ernest, din nou, căruia îi mulţumesc pentru asistenţa amicală), însă oscilaţia Gordian-Philippus-Decius ar trebui să să aibă o semnificaţie, fie şi locală, fiindcă activităţi militare intense, la Dunăre, s-au înregistrat sub toţi trei împăraţii. În vremea lui Philippus însă se înregistrează devastatoarea invazie carpică (247-248), combinată cu atacuri germanice la Dunărea mijlocie. Nivelul de distrugere este vizibil, şi nu excludem ca fortificaţia să fi fost din nou abandonată, provizoriu. În cei doi ani ai lui Decius putem data - în baza unor contexte arheologice şi numismatice satisfăcătoare - ultima refacere a fortificaţiei romane, în jumătatea nordică a castrului. Durata de "exploatare" a acestei noi lucrări pare să fi fost însă extrem de mică.

Nu putem încheia fara a preciza, din nou, faptul ca aceste consideratii au caracter provizoriu si nu trebuiesc luate ca concluzii; aceasta statistica este destinata doar de a orienta arheologii în teren, si de a formula ipoteze de lucru.