SECŢIUNEA II: SISTEMUL DE REFERINŢĂ

CAPITOLUL 4. REFERINŢA DIACRONICĂ

4.1. Ceramica daco-romană

[p.63]

4.1.6. Ceramica romană din Oltenia

La capătul tronsonului de timp al Daciei Traiane, se cuvine să încheiem cu un lot de ceramică romană. Nici în această materie nu există foarte multe opţiuni, aşa că m-am oprit la monografia lui Gheorghe Popilian[1]. Lotul are mai multe dezavantaje, între care faptul că multe piese nu au context, că este constituit din situri diferite (ca şi marea majoritate a monografiilor folosite, de altfel), majoritatea provin din necropole (fapt ce dezavantajează discuţia asupra claselor de capacitate), că mărimea pieselor este incertă (vezi comentariile, pe larg, în Anexe, p. 131-133). Lotul este totuşi masiv, putând oferi o bună imagine de ansamblu a morfologiei ceramicii romane din Oltenia; un excelent termen de referinţă, deci. Marea majoritate a recipientelor are fabricaţie zgrunţuroasă, cu mult nisip, de calitate bună, de culoare cenuşie (variante spre cărămiziu), cu decor simplu, rarefiat, liniar (incizii), sau chiar absent. Capacitatea medie a 53 de vase este de 2,937 l. (medie mică, similară cu cea din orizontul Ipoteşti-Cândeşti timpuriu).

Analogiile relative (Anexe, p. 269 şi următoarele) ale olăriei romane din Oltenia sunt numeroase:

- la poziţia 89 grupa OR 4c este analoagă grupei 6 b de la Soldat Ghivan (ceramică lucrată cu mâna);

- la poziţia 126 grupa OR 4b intră într-o semnificativă confluenţă cu grupe de la Mogoşani, Iatrus şi Celei (aceasta – cea mai apropiată);

- la poziţia 199 grupa OR 4a întâlneşte o grupă a culturii Chilia-Militari, lucrată cu roata;

- secvenţa celor trei grupe de până aici (OR 4a, 4b, 4c) le indică nu numai înrudirea, ci şi înrudirea generică cu toate celelalte grupe; tabelele de analogie relativă sunt, de fapt, o înseriere;

- la poziţia 215 avem una dintre nu puţinele “curiozităţi” ale acestui experiment; grupa olteană 6c stă între o grupă Chilia-Militari (lucrată la roată) şi grupa poloneză 1a (una dintre grupele relativ semnificative, pentru secolele VI-VII, respectiv 6 piese); de menţionat că asemănarea reciprocă a grupei poloneze cu cea munteană este mai slabă, grupa olteană arătând ca un “factor comun”; cum ajunge o grupă subţire, din Oltenia romană, să genereze (evident, nu nemijlocit!) o grupă relativ mare, în Polonia de sud, 4 sau 5 secole mai târziu – e o discuţie departe de a fi simplă; vom mai avea însă ocazia;

- la poziţia 221 grupa OR 3 este din nou factor comun, pentru două grupe de la Mogoşani;

- la poziţia 243 grupa OR 2a este analoagă (relativ de departe) cu o altă grupă de la Iatrus;

- poziţiile 254-255, grupele OR 1a şi 2b sunt analoage grupei 16 b a culturii Chilia-Militari;

- poziţiile 282-283, subgrupele OR 8a şi 8b sunt analoage grupei Cireşanu 1 (cea mai numeroasă); ambele analogii sunt îndepărtate (în special 8b);

- poziţiile 297-298, subgrupele OR 7a şi 7b sunt analoage grupei 2 de la Soporu de Câmpie (ceramică provincială romană); analogiile sunt strânse (arcuirea mai mare a Cs, la Soporu, este o diferenţă neesenţială);

- la poziţia 338 grupa OR 6b este analoagă grupei regionale Câmpia Română 5a (grupă numeroasă, bine reprezentată şi în orizontul timpuriu al secolului VI, respectiv 11 vase la Gropşani, dar şi în orizontul târziu, respectiv 4 exemplare – majoritare, pe un lot mic – de la Vadu Codrii; se adaugă un exemplar de la Budureasca; de observat predominanţa olteană a grupei CR 5a) şi unei grupe tardive din Slovacia (sec. VII);

[p.64]

- la poziţia 417 găsim, din nou, relaţii complicate şi pe spaţii largi: grupa OR 1c (exemplar ceramic izolat) este analoagă unei grupe de la Capidava[2], grupei slave 26a (exclusivă la Codân, grupa 3b, deci cu aparteneţă slavă discutabilă) şi unui grupe din Slovacia; forma generică este cât se poate de romană[3];

- poziţia 516, a grupei OR 11, prilejuieşte noi conexiuni la distanţă: grupa 3b de la Botoşana (ceramică lucrată cu mâna) şi grupa slavă 11b (cuprinzând numai grupa Penvoka 7);

- poziţia 542 aparţine grupei oltene 9, care intră într-o combinaţie cel puţin surprinzătoare: media ceramicii de sec. VI de la Căţelu Nou (care, ştim deja, are analogii în lumea carpică); grupa 9 este compusă însă din două piese[4] foarte înalte, de certă morfologie dacică, chiar dacă de fabricaţie romană[5]; chestiunea este foarte semnificativă, fiindcă ne arată cum se transferă morfologia tradiţională dacică (de găsit, în cantităţi reduse, până în secolul VI) pe fabricaţia de tip roman, care este cea care va rezista timpului (fie şi cu abateri tehnologice ţinând de contextul economic);

- acestea au fost analogiile primului tabel (înseriere după înălţime); urmează al doilea tabel, pe care voi comenta numai situaţiile noi:

- analogiilor complexului OR 1a, 1b – CM 16b i se adaugă grupa OR 2b (poz. 573);

- analogiilor grupei OR 1c (v. supra) i se adaugă grupa Cireşanu 6 (poz. 665);

- analogiilor grupei OR 11 (v. supra) i se adaugă grupa Locusteni 1a (poz. 670) şi grupa Străuleşti 4 b; iată deci că lista grupelor dependente de morfologia dacică se lungeşte[6]!

- analogiilor grupei OR 6c (v. supra) i se adaugă grupa Mogoşani 1c (poz. 688);

- analogiilor grupei OR 3 (v. supra) i se adaugă grupa 3a de la Iatrus (poz. 706);

- analogiilor grupei OR 4c (v. supra) i se adaugă grupa micro-regională Dulceanca 2c (ambele specii, poz. 877; v. şi 878);

- analogiilor grupei OR 4a (v. supra) i se adaugă grupa ceramicii lucrate la roată în aşezarea Bratei 2 (nivelul timpuriu, poziţia 822);

Aici se încheie expunerea numeroaselor analogii găsite de ceramica olteană de factură romană. Rezultatul este – pot să anticipez – fără comparaţie. Nivelul de integrare în ansamblul studiat este de 85%, adică 17 grupe din 20 au analogii în alte orizonturi culturale şi cronologice. Rolul genitor al ceramicii romane timpurii, pentru aproape toate orizonturile culturale studiate, este indiscutabil; excepţii fac grupele ceramice din Ucraina, cele de la Praga, ceramica sarmată timpurie (care este însă databilă în sec. I-II) şi ceramica de tip gepidic (am în vedere tipurile 1a şi 1b de la Noşlac). O listă mai concentrată, pe direcţii analogice, ar arăta cam aşa:

- Chilia-Militari – 3 grupe

- Mogoşani (aspectul local Cerneahov) – 2 grupe

- Cireşanu – 3 grupe

- factură dacică – 2 grupe

- ceramică romană timpurie din intra-carpatic – 2 grupe

- ceramică romană târzie – 3 grupe

- lumea slavă (inclusiv Penkovka) – 4 grupe

- Câmpia Română, sec. VI – 4 grupe

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica post-romană

---

[1] POPILIAN 1976, oale-borcan de factură romană, nr. catalog 315-369. Ar fi fost poate de preferat ca lotul comparatist să cuprindă cel puţin şi lotul oalelor cu o ansă (cat. 370-381) şi chiar cel al oalelor cu două anse (cat. 382-409); oalele cu o toartă însă, ca şi tipul 1 (Popilian) al oalelor cu două anse, merg după oala-borcan tipurile 1 şi 2 (cu menţiunea că oalele cu două anse au întotdeauna picior inelar, cu descrierea BE – în Sistemul Compas), iar tipurile 2-6 sunt forme rare chiar în lumea romană şi rarissime în barbaricum, şi se pot identifica fără probleme.

[2] Întreg lotul de la Capidava este constituit din recipiente lucrate cu mâna (şi două piese lucrate la roată lentă, nespecifice culturii romane), databile cert în deceniul 6 al secolului VI); mai pe larg – în capitolul 5.

[3] POPILIAN 1976, cat. 354.

[4] POPILIAN 1976, cat. 351, 352.

[5] POPILIAN 1976, p. 181: pastă zgrunţuroasă cenuşie/ zgrunţuroasă cu pietricele, cărămizie, din necropola de la Locusteni (iată, adică, şi mediul dacic în care s-a produs melajul).

[6] Grupa este compusă din POPILIAN 1976, cat. 336 şi 357 (acest exemplar de la Romula; este un exemplar cu morfologie aparte, cu o similitudine discutabilă cu 336).