ceramica de la Raşcov

CAPITOLUL 5. REFERINŢA SINCRONICĂ

5.3. Ceramica slavă primitivă

[p. 93]

5.3.5. O sinteză a epocii: Raşcov

Ne întoarcem în Bucovina. Cel mai firesc, după discutarea tipului Korceak, cea mai naturală continuare este situl de la Raşcov, pe malul drept al Nistrului, în judeţul Hotin. Este vorba de fapt despre trei aşezări în salbă, din care la ora publicării nu erau cercetate decât Raşcov II (14 locuinţe) şi III (aproape 100 de locuinţe!). De la Raşcov II avem o singură planşă de ilustraţie[75], aşa încât grosul discuţiei se poartă pe Raşcov III. Baran propune pentru aceste aşezări o cronologie în trei etape: prima ar fi în a doua jumătate a sec. V şi începutul secolului VI, a doua ar acoperi, în mare, secolul VI, iar a treia – secolul VII[76]. Datările timpurii se bazează în primul rând pe existenţa ceramicii lucrate la roată, cenuşii – moştenire a culturii Cerneahov[77], dar sunt convingătoare numai pentru Raşcov II, în timp ce la Raşcov III aceste materiale apar disparat, foarte fragmentate, “rătăcite” deci în complexe mai târzii, rezultat al unui nivel de locuire anterior, nesesizat prin săpătură; al doilea nivel, de secol VI, este singurul cert, la Raşcov III; al treilea nivel, de secol VII, este inventat de Baran, căzut în capcana “modernizării”. Expertizele arheomagnetice au indicat pentru mai multe complexe finalul de secol VII, iar învăţatul arheolog se chinuie să le justifice, de o manieră înduioşătoare. Descoperirile “mărunte” (săgeată tip avar, fibulă digitată, brăţară de bronz, pandantiv[78]) au circulaţie prea îndelungată pentru a-l ajuta cu ceva. Un element este însă interesant, şi anume o cruciuliţă de bronz; fără analogii în Ucraina, Baran găseşte câteva în “aşezările slave din SE Europei”, citând tiparele de la Botoşana, Străuleşti, Olteni[79] etc. (toate de secol VI), dar datează piesa în sec. VII, după... context (care, evident, e sublim dar lipseşte cu desăvârşire). Că nu avem un nivel de final de secol VII este destul de clar, din cel puţin două motive: la Raşcov buzele alveolate lipsesc cu totul, deşi sunt caracteristice şi orizontului Luka Raikoveţkaia, şi orizonturilor locale (de pildă Lozna[80]), databile de la jumătatea secolului în sus. De asemeni, absenţa completă a ceramicii lucrate la roată (la 129 de oale-borcan datate în ultima etapă!), care reapare nu numai în Moldova, dar – am văzut mai devreme - şi în Polonia de S, spre finalul secolului, contra-recomandă o asemenea datare a sitului, în ciuda oricăror expertize arheomagnetice. Alinierea la datările orizontului Luka Raicoveţkaia (în care olăria la roată apare mai târziu) nu se justifică, fiindcă, aşa cum voi demonstra, în ciuda analogiilor bune cu orizontul anterior, Korceak, Raşcovul este departe de a fi un exponent curat al răsăritului. Dacă argumentul cultural poate fi mai dificil, a se avea în vedere argumentul geografic – am văzut, plin de consecinţe - şi faptul că la Codân, adică în vecinătate, ceramica lucrată la roată apare, viguros chiar, încă de la jumătatea secolului al VII-lea (v. infra).

Fiindcă nu pot accepta cronologia lui Baran ad literam, dar nici nu vreau să fiu nepoliticos, am utilizat – inclusiv în baza de date – o cronologie cu 3 etape: a) 451-525; b) 526-600; c) 601-650. Evident, cifrele se vor citi în termenii cronologiei relative, cu menţiunea că, foarte probabil, datarea pe ansamblu s-ar putea restrânge în intervalul 476-625, dar că grosul complexelor de la Raşcov (adică materialul comparativ pentru morfologia slavă) se află în plin secol VI. Despre siturile de la Raşcov aş mai adăuga că, spre deosebire de aşezările contemporane din Moldova şi Muntenia, există numeroase gropi menajere, ceea ce indică o vieţuire mai îndelungată pe acelaşi teritoriu, iar ca tip generic, un alt tip de aşezare.

În asamblul ceramicii slave formele de la Raşcov au o rată de singularitate de 13,2%, normală, dacă judecăm după poziţia relativ excentrică. Grupele fără corespondent sunt CSV 10 F, 17, 26 B şi 8 B. Primele trei din serie au câte un singur reprezentant şi ar putea fi, pur şi simplu, prezenţe accidentale (chiar de desen); ultima – CSV 8B – are două piese, dar şi mai multe analogii relative şi absolute. Termenul major al comparaţiei pare grupa 1 de la Dulceanca IV (analogie relativă, v. poziţiile 109-112), grupă mixtă cu 5 piese, de regăsit şi la Dulceanca II, ca grupa Dulceanca 4 (ceramică lucrată cu mâna, 7 piese).

[p. 94]

Această grupă a dat şi analogii absolute, respectiv grupa 2a de la Mogoşani, o piesă din vestul Slovaciei, din orizontul timpuriu şi o piesă de la Orhei[81], dintr-o zonă învecinată Raşcovului, respectiv nord-estul Basarabiei. Între piese din Bucovina-Basarabia şi cele din Muntenia şi Slovacia există însă o deosebire fundamentală, care le diferenţiază în ciuda oricăror analogii: primele au arcuiri de 1-3,6 (pe ambele calote), în timp ce cele din urmă au arcuiri de 6,9-7,9 (cele de secol VI) şi 13 (Mogoşani). Arcuirile mai mici de 4 sunt foarte rare şi trădează forme Penkovka[82] (dacă nu sunt foarte înalte, ceea ce nu este cazul).

Raşcovul este parte la toate marile grupe pan-slave: CSV 8 A [vezi tabela serială a lumii slave], slavă de vest (5 piese), CSV 1 B, est-slavă (3 piese), CSV 15 B, est slavă (o piesă), CSV 14 A, dominantă Penkovka (o piesă), ceea ce conferă siturilor de la Raşcov o indiscutabilă factură generică slavă. Această factură slavă, oarecum generală şi cu o coloratură greu de precizat, este confirmată şi de vârfurile de elecţiune ale formelor de la Raşcov: cea mai mare potrivire între formele de pe Nistru se înregistrează cu Polonia de SE, respectiv 36,8% [vezi comentariile la tabela serială]; există însă alte două cifre foarte apropiate: Slovacia de V şi Ucraina, ambele cu 34,2%; şi alte zone ale lumii slave sunt bine reprezentate, respectiv Cehia cu 23,7%, Polonia de S, Slovacia de E dar şi arealul Penkovka, fiecare cu 21,1% (situaţia paradoxală a Codânului, cu 5,3%, o vom discuta mai jos). O asemenea distribuţie echilibrată de cifre este unică pentru toată lumea slavă. Glumind puţin (dar nedumerit), aş compara satul de la Raşcov cu o tabără de vară pentru toţi pionierii slavi...

Formele de la Raşcov sunt de asemeni parte la grupe pan-slave mai mici, cu reprezentare mai redusă numeric şi mai incompletă teritorial, precum CSV 5 A (Cehia, Slovacia, Ucraina [vezi tabela sinoptică a analogiilor]) şi CSV 10 A (Slovacia, Polonia; deci vest-slavă, cu sarea şi piperul unei analogii sarmatice). Începe apoi seria grupelor cu caracter cvasi-local, cu răspândire în numai două areale (de obicei vecine): CSV 15 A – numai Slovacia (analogiile relative şi absolute sugerează însă o sorginte romanică, prima, până aici), CSV 14 C (numai cu un exemplar în Polonia de SE; analogia relativă la grupa dominantă de la Soldat Ghivan – 1 a –, seria mare de la Raşcov – 6 exemplare –, cât şi forma pieselor sugerează o sorginte dacică, fără a se exclude una sarmatică), CSV 19 A (numai Codân – singura întâlnire, de altfel; grupă bucovineană, dar cu analogii absolute pe piese izolate din Slovacia şi Ucraina, deci potenţial pan-slavă), grupele CSV 1 A, 4 A şi 19 B (toate perechi cu Ucraina, din care prima cu dominanţă Raşcov, ultima – Korceak, iar cea din mijloc cu ponderi echilibrate); analogia relativă a grupei CSV 1 A cu grupa 10 de la Praga (componentă a CSV 1 B) sugerează tot o origine est-slavă (CSV 1 B are o asemenea dominantă); analogia relativă a grupei CSV 4 A la Ipoteşti crează oarecare nedumerire (dar este o analogie slabă, cu 4 diferenţe), iar analogia la Botoşana subliniază prezenţa locală a formei; caracterele generale ale formei (I = 0,98; Is = 0,306; Ls = 33,3) pledează pentru originea în tipul Korceak (una dintre piesele de pe Teterevka este din prima jumătate a sec. VI); în fine, ultima pereche se realizează cu arealul Penkovka (CSV 9 A).

Rezumând, situaţia grupelor de la Raşcov este următoarea: două grupe pan-slave de vest, două grupe pan-slave generice, două grupe pan-slave răsăritene, la care se adaugă două perechi cu Ucraina, trei grupe de origine Penkovka, două grupe cu posibile filiaţii sarmatice, una cu posibil substrat dacic, una de origine romană (post-romană) şi trei izolate. Acest rezumat este o altă definiţie a caracterului extrem de eteroclit al ceramicii de la Raşcov. Din nefericire această definiţie – cât se poate de complicată dar cât se poate de slavă – nu este nici suficientă, nici deplin corectă. Acesta este unul dintre momentele în care conceptul tehnologiilor alternative îşi arată din plin utilitatea. La Anexe, p. 190-194, se află detaliate fişe de analiză a sitului de la Raşcov. Câteva grafice şi tabele de acolo au claritatea unor revelaţii. Graficul 4 de la Anexe, K.8. (p. 193), care analizează unghiurile specifice, arată un fapt la limita incredibilului: ariile de definiţie Raşcov şi Ucraina (de fapt numai Korceak VII, adică un sit timpuriu) nici măcar nu se intersectează. O nouă - şi grea – lovitură este primită de expectaţia noastră (nimeni nu a pus la îndoială, până acum, caracterul slav al sitului de la Raşcov) de la graficul următor (5), care studiază conformaţia piciorului; deşi Raşcov şi siturile de pe Teterevka sunt singurele, în toată lumea slavă, caracterizate de prezenţa frecventă a piciorului şi a tălpii – ceea ce ar părea să le înrudească nemijlocit, avem din nou un grafic împărţit frăţeşte în două, respectiv o segregare absolută a definiţiilor. Ca şi cum acestea nu ar fi suficiente, la punctul următor (K.9., p. 195) vedem că dimensiunile – atât cele metrice, cât şi cele de capacitate, reală sau dedusă – de la Raşcov (şi Codân) nu se încadrează deloc în limitele normale ale lumii slave.

[p. 95]

Astfel, volumul dedus mediu (deci al tuturor jumătăţilor superioare, v. “Tabel cu dimensiuni medii”) de la Raşcov reprezintă numai 69% din capacitatea recipientelor din Slovacia, 57,5% din recipientele poloneze şi 52,4% din cele de la Korceak VII, ceea ce, ca să zic aşa, este “imposibil”. Pentru ca situaţia să fie şi mai încurcată, vom anticipa capitolul 15, afirmând că aceste dimensiuni, de la Raşcov, sunt perfect compatibile mediilor din Câmpia Română (cu excepţia celor din etapa finală). Să ne aducem aminte de cruciuliţa de bronz şi analogiile din lumea “slavă”. Cât despre eventualele asemănări morfologice – sunt foarte puţine. Exact aceleaşi coincidenţe paradoxale prilejuiesc comparaţiile cu Codân: aproape nici un fel de asemănare morfologică, dar deplină corespondenţă a claselor de mărime, aproape până la detalii (v. “Tabelul comparativ” de la aceeaşi anexă, cât şi comentariile aferente).

Interpretarea istorică a unui peisaj analitic atât de contradictoriu este departe de a fi o temă simplă. Putem cel mult să încercăm o explicaţie, fără a avea convingerea că este singura posibilă. Formele sunt în general slave, sau, oricum, foarte răspândite în lumea slavă. Populaţia care produce aceste forme nu poate fi originar slavă: formele mai rotunjite, cu modulare mai accentuată a marginii, mărturisesc o aculturaţie romanică (fără a fi obligatoriu o populaţie de limbă romană). Vasele bitronconice nu sunt obligatoriu o influenţă Penkovka; ele pot proveni dintr-o rădăcină culturală unică, respectiv Cerneahov; tipul morfologic al piciorului, relativ scund, dar cu talpă înaltă, au ca unic model posibil castroanele cu picior inelar din Cerneahov. Aceste trimiteri la morfologia cerneahoviană sunt un argument suplimentar – chiar dacă indirect – pentru o datare cât mai timpurie a aşezărilor de la Raşcov (datare care însă intră cert şi pe un segment al celei de a doua jumătăţi a secolului al VI-lea). Morfologia unor grupe sugerează o societate daco-sarmatică – element component al civilizaţiei Cerneahov. Moştenirea acestei civilizaţii, care suprapune o bună parte a arealului slav primitiv, ar explica indirect răspândirea unor forme departe, în Europa Centrală, fără a ne pune dificile probleme de conectivitate cu areale depărtate (Boemia, Moravia). Volumele reduse ale ceramicii de la Raşcov exclud situl din expansiva demografie slavă şi o integrează lumii post-romane, caracterizabile prin proximitatea unui colaps. Dimensiunile aparent mari ale satului de la Raşcov III sunt rezultatul unei comunităţi normale (15-20 de bordeie), pe durata a 6 etape de locuire; considerând că o astfel de amenajare durează – cu optimism – 5 ani, e vorba de numai vreo 30 de ani, probabil de pace, din moment ce locuitorii nu s-au văzut obligaţi să se mute. Aceste constatări nu exclud posibilitatea unei slavizări treptate a comunităţii, într-un ţinut în care comunităţile slave nu lipsesc (Botoşana şi Dolheştii Mari se află mai la sud!). Cert este că nu se constată o evoluţie a dimensiunilor recipientelor de-a lungul celor trei perioade definite de autorul monografiei, deci comunitatea îşi păstrează o linie demografică modestă.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica de la Codân

[76] BARAN 1988, p. 25-27, tabelul 2 de la p. 28-29.

[77] Ceramica Cerneahov nu dispare odată cu civilizaţia Cerneahov, subliniază academicianul ucrainian (BARAN 1988, p. 17), ci poate fi găsită până la sfârşitul sec. V.

[81] TEODOR D. 1994, fig. 8/7, piesă considerată de factură Penkovka.

[82] Vezi şi desenul mediei de grupă, extrem de edificator (pl. LIII).